Extracția dentară reprezintă o procedură chirurgicală de îndepărtare a unui dinte din cavitatea orală. Ea se realizează cu ajutorul unor instrumente speciale: clește, luxator, elevator. Este o manoperă care se efectuează întotdeauna sub anestezie locală sau generală.
Primul obiectiv al medicului dentist este să păstreze dintele pe arcadă, să-i mențină vitalitatea („să nu scoată nervul”) și să-i conserve integritatea („prepararea minim invazivă”, atât pentru obturații/„plombe”, cât și pentru prepararea dintelui pentru o coroană dentară: “șlefuiri”).
Cu toate acestea, există cazuri în care extracția devine tratamentul de elecție, printre care se numără:
– Dinți puternic afectați de carii, care au distrus coroana dintelui, iar
restaurarea lor devine imposibilă;
– Dinți afectați de boala parodontală avansată;
– Dinți ce prezintă fracturi la nivelul rădăcinii;
– Molarii de minte, dacă aceștia sunt parțial erupți (molari semi-incluși). Ei rănesc țesuturile înconjurătoare, sunt localizați incorect, sunt afectați de carii și sunt dificil de accesat pentru un tratament corect;
– Dinți incluși care nu pot fi readuși în poziție corectă prin tratament ortodontic.
De asemenea, există și situații în care extracția devine tratamentul de elecție în cazul unor dinți integri (care nu sunt afectați de carie sau boală parodontală), printre care:
– Extracția realizată în scop ortodontic. Atunci când există înghesuiri accentuate și nu este loc suficient pe arcada dentară pentru a putea realiza alinierea corectă a dinților prin aparat ortodontic. Acest lucru se poate face
numai sub îndrumarea medicului specialist ortodont.
– Extracția realizată cu scop protetic. Atunci când trebuie să efectuăm restaurarea unei întregi arcade dentare (maxilar sau mandibulă) cu ajutorul implanturilor și lucrărilor protetice înșurubate. Acest lucru se poate face numai
sub îndrumarea medicului chirurg și a medicului protetician.
Articol realizat de Dr. Mihai Greblescu – Medic stomatolog, specialist parodontologie
